Despre Gelozie

Am fost intrebat de multe ori in viata mea de ce nu sunt gelos. Nu am stiut atunci ce sa raspund. Dar pot sa spun aici ce gandesc.
Cand vorbim despre noi - barbatii, suntem convinsi ca nu suntem gelosi. Categoric NU. Nu am fost, nu suntem si nu vom fi. In cel mai rau caz cunostem pe cineva care a fost posesiv, dar nu gelos. Iar posesivitatea nu insemna gelozie. A fi gelos este echivalent cu castrarea fizica. Adevarul este ca nu  ne putem permitem sa dam semne de slabiciune in fata femeilor. Ar sti ce gandim, ne-ar cunoaste slabiciunile,  am scade in ochi lor. Ne-am pierde din siguranta. Putem suferi in liniste. Gelozia este un simtamant pur femeiesc. Daca te gandesti si substantivul gelozie este la gen feminin: o geloasa, doua geloase. Si mai credem ca le sta in fire sa fie geloase, chiar si fara motiv. Din experienta noastra am ajuns sa pretuim Gelozia ei. Nu suntem de vina ca suntem programati  genetic sa ne placa  lupta intre doua femei iar noi sa ne dorim sa fim trofeul. Chiar si atunci sunt dulci cand isi arunca priviri rautacioase. Sau poate doar atunci cand gelozia este nemotivata si este putin manifestata. Oricum privim din gelozia ei, ne cresc cornitele. Simtim ca  suntem importanti in viata lor, si amanuntul cel mai important, sunt vulnerabile, depind de noi. Capitalizam  siguranta si constientizam faptul ca nu sunt perfecte. Jubilam. Am reusit sa le coboram de pe pedestralul la care ne inchinam chiar si pret de cateva clipe. O ridicam la loc pe pedestral pentru feminitate.